Dimineata de vara

Un concurs, textul trebuia sa inceapa cu “Intr-o dimineata de vara ma trezesc in mijlocul unei livezi de portocale. Sunt singur si nu-mi amintesc cum am ajuns acolo. De’odata, imi trece prin minte un gand nastrusnic:” si sa se termine cu ““si au trait fericiti pana la adanci batraneti.”


Intr-o dimineata de vara ma trezesc in mijlocul unei livezi de portocale. Sunt singur si nu-mi amintesc cum am ajuns acolo. De’odata, imi trece prin minte un gand nastrusnic:
“Oare as putea sa-ti aduc o portocala?” - suierul unui obuz indepartat imi ucide insa intrebarea. Ating patul familiar al puscociului, incerc sa ma linistesc si sa ma orientez privind harta invelita in plastic. Degeaba. Nu am idee cum am ajuns aici si scrasesc printre dinti ceva despre tipii de la operatiuni: ‘Halal punct de recuperare’. Toata noaptea m-am lasat dus de curent si tunica este inca uda - as mai astepta putin lipit de solul crapat si as rasuci o tigara, dar valea asta miroase a ambuscada. Si a portocale.
“Ce-ar fi?”. E dimineata inca: scad diferenta de fus si te inchipui impartindu-ti micul dejun cu papusa din panza, cea pe care ti-am adus-o ultima data. Prada de razboi. Pe bucatele de hartie ai mazgalit felurile de mancare pe care le servesti papusii. Cestile pitice de portelan sunt insa cumparate din targ si reflecta zambetul meu de fiecare data cand ma intrebi daca mi-e foame si mie.
Inapoi pe coate. Avantajele meseriei imi spun si incep sa ma taresc catre colina din fata. Nu pot sa-mi dau inca seama daca mi-au pierdut urma, dar niciodata nu poti fi suficient de precaut, mai ales dupa focurile de artificii de azi-noapte. S-au miscat bine, chiar prea bine, marai in barba. Poate ca a fost o scurgere sau poate ca a fost o pisica neagra. Ghinion sau nu, eu nu ratez. Am reusit sa insfac documentele si in plus in fundul ranitei zace acum o carte roz cu multe poze. Cred ca d-aia prefer misiunile astea, e surprinzator ce poti sa gasesti in cele mai ciudate locuri.
Ma gandesc ca cel mai mult ti-au placut cei doi soldatei de plumb din raidul de acum doi ani, in mai. Oricum se poate spune ca ramasesera orfani, iar asa au misiunea importanta de a sta de garda in camera cu jucarii. Locotenentul s-a cam zdropsit la mine cand m-am intors dupa ei, dar e inca tanar, o sa inteleaga mai tarziu cam cum sta treaba cu lucirile din ochii tai.
Continui sa inaintez ca un crotal care savureaza pamantul ars de soare catre varful colinei, un loc bun pentru tutun. Iarba palita miroase a dulce-acrisor, pietrele sunt coapte, ziua straluceste rotunda si zemoasa. “Oare as putea sa-ti aduc o portocala?” Ma hotarasc. Aleg o creanga mai joasa, arunc un ochi roata, ma ridic si sar usor. Ramura se inconvoaie si portocala se desprinde insotita de un clic metalic. Blestem metalic. Soarele dispare brusc, gandurile se scorojesc si sufletul mi se incercaneaza. Piciorul drept apasa ferm pe o mina anti-personal.

*
Ore. Inca stau nemiscat. E aproape noapte, dar nici o stea cazatoare nu ar fi de vreun folos. Nu pot sa ma gandesc la ce o sa faci de acum incolo si inca nu am curaj sa ma uit la puscoci. Nu inca. Nu mai sunt insa multe lucruri de facut, piciorul amortit aproape tremura si echipamentul atarna din ce in ce mai greu. O sa-mi rasucesc o tigara si poate dupa aceea am sa ma gandesc la puscoci. Injur - am pierdut foitele. Cotrobai insa in ranita, smulg o fila din cartea roz si presar tutunul. O tigara cu gust de povesti pentru copii.
Cam asta este. O gargarita prostuta se catara pe bocancul intepenit, in jur e doar liniste si coji de portocala, iar mie imi vine sa vars privind cum varful tigarii rumega incet cuvintele rupte din carte: “si au trait fericiti pana la adanci batraneti.”

by Radu Dumitru